Amintiri neplacute - Zaharia 1:1-6

În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel: 
"Domnul S-a mâniat foarte tare pe parinţii voştri. 
Spune-le, dar: "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul ostirilor. 
Nu fiţi ca parinţii voştri, cărora le vorbeau prorocii de mai înainte, zicând: "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!", dar n-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine, zice Domnul. 
Unde sunt acum părinţii voştri? Şi puteau proorocii să trăiască veşnic? 
Totuşi cuvintele Mele şi poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei prorocii ca să le vestească n-au atins ele pe părinţii voştri? Şi atunci ei s-au întors şi au zis: "Domnul oştirilor ne-a făcut cum hotarâse să ne facă, după căile şi faptele noastre!"

(Zaharia 1:1-6)

Acest text îl prezintă pe Zaharia, om căruia Dumnezeu începe să-i vorbească şi pe care îl trimite la poporul lui. Israelul este îndemnat de Dumnezeu să nu repete greşeala părinţilor lor. Dumnezeu îi vorbeşte personal lui Zaharia aducându-i aminte de eşecurile părinţilor generaţiei lui, însă pentru că Dumnezeu îşi păstrează bunătatea, încă îi avertizează pe acei oameni prin omul său:
 "Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi"
De remarcat, că această acţiune este reciprocă: se întorc oamenii spre Dumnezeu, se întoarce şi Domnul către oameni.


Dumnezeu îi chemase la pocăinţă pe oamenii dinaintea generaţiei lui Zaharia prin intermediul proorocilor, dar nu au ascultat (vers. 4). În versetul 2, ni se spune că Domnul s-a mâniat foarte tare pe părinţii lor şi ca drept rezultat Domnul le-a făcut după căile şi faptele lor (vers. 6). Practic, în acest prim paragraf Dumnezeu trezeşte nişte amintiri neplăcute din istoria poporului evreu.
Dar noi...de câte ori ne-am împotrivit chemării lui Dumnezeu la pocăinţă? De câte ori Dumnezeu ne-a chemat să ne întoarcem de la păcat iar noi l-am refuzat? Problema este că atunci când refuzăm chemarea lui Dumnezeu în continuu, mai devreme sau mai târziu ni se va face şi nouă după căile şi după faptele noastre, după cum zice şi Pavel: "Ce seamănă omul aceea va şi secera." (Galateni 6.7) 


De cealaltă parte nici nu putem să ne uităm urât la Dumnezeu pentru că "El s-a mâniat foarte tare." Unii vor zice, cum să se mânie Dumnezeu când El este dragoste? Dar de ce sa nu îl privim pe Dumnezeu într-un mod mai panoramic (în măsura în care se poate) şi să îi observăm şi dreptatea şi sfinţenia? Dumnezeu este şi dragoste dar şi dreptate; este şi iubire dar şi sfinţenie; una fără alta nu se poate. Aşadar, reacţia lui Dumnezeu de mânie este "normală" atâta timp cât oamenii refuză în contiunare să se întoarcă la El. Şi apostolul Pavel ne spune că "mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri şi nelegiuiri." (Romani 1.18) Isus însuşi spune că "cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa ci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el." (Ioan 3.36)


Aşadar să luăm aminte la glasul Domnului care şi astăzi ne cheama la El.

Isaia 5:1-7

Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.

I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.
„Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!
Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?
Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;
o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.”
Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!

(Isaia 5:1-7)

Cand am scris prima data aceasta meditatie (intr-o agenda), i-am dat titlul: "Cand oamenii dezamagesc asteptarile lui Dumnezeu." Gandurile pe care le-am asternut pe hartie, mi se par in regula, dar dupa un an de la scrierea acestei meditatii, cand ma uit la titlu, mi se pare ca o "erezie evanghelica". Ce-i drept, intre timp am mai consultat opinii si de la alti oameni dar si din manuale de teologie si mi-a dat seama ca nu este nici pe departe de ce am crezut eu.

Aceasta pilda vorbeste despre faptul ca Dumnezeu il ia pe om din lume, il naste din nou, il aduce la viata si se ingrijeste de el, investeste in el, ii da daruri, il echipeaza, il incurajeaza si cu toate ca e purtat pe bratul Sau, acel om il "dezamageste" pe Dumnezeu. La prima vedere a textului, Dumnezeu se astepta la ceva bun din partea omului dar acesta inseala asteptarile lui Dumnezeu.

"Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?"

"Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!"

Acelasi lucru se poate aplica si in cazul primilor oameni: cand Dumnezeu l-a creeat pe Adam, asteptarea era ca acesta sa traiasca pentru gloria Creatorului sau; dar cand primul om a ales sa nu asculte Dumnezeu a fost dezamagit.

Asta am crezut eu pana la un moment dat, pana cand am citit Efeseni 2:8,9

"Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni."

Trebuie sa-L privim pe Domnul nostru asa cum este El. Cu siguranta ca Dumnezeu nu a ramas surprins de decizia omului, ci in prestiinta Sa stia mai dinainte ce va face omul si astfel toate lucrurile s-au derulat dupa planul voiei Sale pentru ca asa a ingaduit El. 

Cu siguranta ca ne intrebam: "de ce?", dar raspunsul il vom primi doar atunci cand, cum si daca va voi El; iar asta ca noi sa putem accepta si intelege (daca putem) suveranitatea Sa. Ce-i drept aceasta idee nu ne este transmisa de acest text, dar ne este transmisa de alte texte din Biblie, pentru ca Biblia se interpreteaza prin ea insasi (vezi Romani 9:13-18). 

Un alt lucru interesant e faptul ca Dumnezeu in sfintenia Lui, se manie pe decizia omului (v.5,6) de a-i intoarce spatele. Deseori Biblia il infatiseaza pe Dumnezeu ca un tata care mustra propriul copil pentru hotararile gresite pe care le ia. 

Stim ca Dumnezeu are un plan bine stabilit cu viata fiecaruia, dar oare de cate ori nu s-a intamplat ca noi sa deviem de la acest plan si sa il intristam pe Dumnezeu? Problema este ca vom suporta consecinte pentru fiecare hotarare pe care o luam fara voia Sa. 

Asadar Domnul sa ne ajute sa ne conformam cu planul Sau si sa nu ajungem sa ni se smulga gardul, se ne fie surpat zidul, sa fim pustiiti si calcati in picioare.

Isaia 1:13-18

"Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!
Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! 
Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna." (Isaia 1:13-18)

Avem obiceiul de a-L imbuna uneori pe Dumnezeu cu slujirea noastra, desi avem pacate pe care le practicam sau nu de dam seama de existenta lor, sau spunem ca nu sunt asa de grave. Dumnezeu vine si ne spune acum sa ne oprim din toata slujirea noastra, din jertfele pe care le aduceam, din inchinarea noastra (v. 14,15) si mai bine sa ne pocaim de pacatul nostru sa ne curatam si sa ne oprim din acel stil de viata pacatos (v. 16,17). 

"Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! ...  Încetaţi să mai faceţi răul!"

Apoi Dumnezeu ne cheama sa ne judecam cu El; de vor fi pacatele noastre grele si multe, El insusi promite ca daca ne vom pocai, El le va ierta pe toate si le va sterge. (Isaia 1.18 / Isaia 43.25).

Ar fi bine dar sa meditam la starea noastra si la relatia noastra cu Dumnezeu si sa vedem unde alergam. Mai mult, trebuie sa veghem ca nu cumva cel rau sa aiba un castig de la noi, pentru ca prea multi au fost castigati de el.